aprilie
08
2025

Concurs! ,,Valentin Belousov”, ,,Aspiratii informatice 2025”

Vă informăm că Universitatea  de  Stat „Alecu Russo” din Bălţi,  Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Catedra de matematică şi informatică, organizează concursul de rezolvare a problemelor de matematică în memoria proeminentului matematician Valentin Belousov pentru elevii claselor liceale (licee/colegii), Ediția a XV-a.

Concursul se va desfăşura la 3 mai 2025, ora 10:00, în incinta Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Înregistrarea participanţilor la concurs va avea loc în blocul V de studii (Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului) începând cu orele 8:00. Înregistrarea participanților are loc online la adresa http://www.usarb.md/  accesând anunțul despre concursul. La fel, formularul de înregistrare este accesibil, scanând QR-codul din avizul despre concurs sau accesând Formularul de înregistrare.Termenul limită de înregistrare  25 aprilie 2025.

De asemenea, vă informăm că Universitatea  de  Stat „Alecu Russo” din Bălţi,  Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Catedra de matematică şi informatică, organizează concursul ,,Aspirații informatice – 2025” , Ediția a XI-a, pentru elevii claselor a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a.

Concursul se va desfăşura la 12 aprilie 2025, ora 10:00, în incinta Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Înregistrarea participanţilor la concurs va avea loc în blocul V de studii (Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului) începând cu orele 8:00. Înregistrarea participanților are loc online la adresa http://www.usarb.md/  accesând anunțul despre concursul. La fel, formularul de înregistrare este accesibil, scanând QR-codul din avizul despre concurs sau accesând Formularul de înregistrare. Termenul limită de înregistrare este 11 aprilie 2025.

Remarcă!  Participanții la Concursul ,,Aspirații informatice – 2025” vor utiliza doar limbajelele programare Pascal, C/C++.

Vă rugăm să diseminați această informație tuturor instituțiilor de învățământ din subordinea Direcției de Învățământ gestionată de Dvs.

Informaţii suplimentare la tel.   (231) 52-488, 069320979

E-mail: matematica@usarb.mdmatematica.informatica@usarb.md

Catedra de matematică şi informatică,

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți,

Str. Puşkin 38, mun. Bălţi, MD – 3121