Concursului de admitere la programele de formare profesională tehnică”:Vă informăm că, în conformitate cu Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 900 din 07.05.2026 „Cu privire la organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de formare profesională tehnică”, la concursul de admitere în învățământul profesional tehnic se pot înscrie candidații care îndeplinesc următoarele condiții:
a) cu durata de 3 ani, pentru instruirea în meserii conexe, în baza certificatului de studii gimnaziale (sau a unui act de studii echivalent);
b) cu durata de 2 ani, pentru instruirea într-o meserie, în baza certificatului de studii gimnaziale (sau a unui act de studii echivalent), a certificatului academic privind situația școlară încheiată pentru ciclul gimnazial, documentat prin ştampila instituţiei și semnătura directorului, persoane care nu au absolvit 9 clase și împlinesc vârsta de 16 ani pe parcursul anului de studii, candidații care au absolvit studiile gimnaziale în baza curriculumului modificat.
c) cu durata de 2 ani, pentru instruirea într-o meserie, prin învățământ dual, în baza certificatului de studii gimnaziale (sau a unui act de studii echivalent), a certificatului academic privind situația școlară încheiată pentru ciclul gimnazial, documentat prin ştampila instituţiei și semnătura directorului sau persoane care nu au absolvit 9 clase și împlinesc vârsta de 16 ani pe parcursul anului de studii, candidații care au absolvit studiile gimnaziale în baza curriculumului modificat.
Vă rugăm să informați elevii claselor absolvente și părinții acestora despre oportunitățile de formare profesională oferite de instituția noastră și să sprijiniți promovarea ofertei educaționale.”
Vă mulțumim pentru colaborare și pentru sprijinul acordat în orientarea profesională a absolvenților.


